China intra in perioada de haos la mijlocul secolului al XIX-lea si iese incepand cu 1949, dupa ce comunistii pun mana pe putere. Motivul pierderii autoritatii imperiale s-a datorat uriasei discrepante dintre regiunile de coasta, aflate in relatii comerciale cu europenii si cele sarace, din interiorul tarii. Guvernul nu a putut uniformiza nivelul de trai, ceea ce a aruncat tara in plina destructurare. Mao, dupa ce a esuat in inceracarea de porni revolutia, pe coasta, la Shanghai, isi schimba directia si porneste intr-un mars catre interiorul tarii, recruteaza tarani saraci si muncitori exploatati si declanseaza un razboi civil, pe care-l castiga cu greu. Dupa ce pune stapanire pe regiunile bogate, readuce China la izolarea initiala. Mao a tinut cu mana forte un guvern unit si puernic, dar teama lui fata de realtiile internationale a trimis China inspre saracie. Succesorul lui Mao, Deng Xiaoping a intuit ca este nevoie de relatii internationale, dar si de o preocupare atenta catre o distribuire inteligenta a resurselor in incercarea de uniformiza nivelul de trai. In scurt timp dupa, deschidere, China isi redescopera potentialul comercial, in regiunile de coasta.
Comertul si productia au dinamizat orase precum Shanghaiul, considerat New Yorkul chinezesc. Pentru a preintampina haosul nascut din frustrarea populatiei sarace, guvernul si-a intarit autoritatea, recurgand deseori la masuri restrictive si care incala drepturile omului. Secolul XXI, gaseste China intr-un paradox socio-politico-economic: administratie comunista, economie de piata si un drept la informatie, partial cenzurat de guvern. Capitalismul chinez nu este real, adica dictat de realitatile pietei. Pentru a putea castiga piata, dupa piata, guvernul a hotarat sa produca cel mai ieftin. Astfel, exporturile au adus la buget sume uriase, dar care insa au fost distribuite intr-o filosofie comunista, deloc pragmatica. Ca mana de lucru sa fie atat de ieftina, drepturile fundamentale ale omului au trebuit incalcate. Iata cum vede Friedman lucrurile: "Lumea are un apetit grozav pentru produse de export ieftine, iar banii care vin de pe urma lor tin pe linia de plutire o afacere inglodata in datorii. Dar, cu cat China scade mai mult preturile, cu atat mai mic este profitul de pe urma lor. Exporturile fara profit pun in miscare masinaria economiei, dar cu toate acestea nu se ajunge nicaieri. Ganditi-va la asta ca la o afacere care face bani buni vanzand produsele sub pretul de productie. Visteria afacerii se umple pe o parte si se goleste, la fel de repede, pe alta."
