Premizele inceputului de secol XXI

 

Secolul XX a definitivat disolutia imperiului european prin consecintele Primului Razboi Mondial, a consolidat noi doua mari imperii: S.U.A si U.R.S.S, a impus China ca pe un factor de stabilitate in zona asiatica prin decaderea militara a Japoniei, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, a impartit planeta in comunism si capitalism, ca spre finalul sau sa conduca la implozia sovietelor, renasterea democratiei in fostul Pact de la Varsovia, aparitia fundamentalismului islamic pe teritoriile americane, europene si rusesti...Iata cat de contorsionat si aproape imprevizibil a fost secolul trecut, insa cum noi stim deja ca prezentul este o consecinta a trecutului, iar viitorul o expresie a energiilor prezente, putem, prin analogie sa ne facem o imagine de ansamblu al primului secol din mileniul III. George Friedman in Urmatorii 100 de ani, porneste de la premiza ca in zorii secolului XXI, exista o singura putere atotstapanitoare: S.U.A. Motivele nici nu sunt greu de descoperit. Americanii formeaza astazi, cea mai puternica natiune din punct de vedere militar, economic si politic. Ca sa putem intelege ce va urma, e bine sa stim ce a  fost si ce energie dominanata este! Ultimile cinci secole au apartinut Europei, imperiile sale au creat primul sistem global al umanitatii postdeluviene.Calea principala care lega Europa de restul planetei a fost Atlanticul de Nord. Deci, cine controla aceste rute se impunea ca lider regional. De aceea, in ultimii cinci sute de ani, Anglia, Spania, Portugalia si Franta s-au razboit pentru suprematie. Incercarea unor tari europene fara acces la mari si ocean de a schimba raportul de forte s-a dovedit mult prea costisitor in pierderi de vieti omenesti. Astfel imperiul Austro-Ungar se prabuseste sub propria greutate la inceputului secolului trecut, iar incercarea Germaniei de a reface Imperiul Roman Germanic s-a dovedit a fi cea mai halucinanta experienta umana!

La inceputul anilor '90 oceanul Pacific devine la fel de important ca ruta comerciala ca si Atlanticul. Acest fapt avea sa schimbe fundamental raportul de forte spre sfarsitul secolului XX. George Friedman scrie: "Cu o Europa redusa la o colectie de puteri secundare dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial si cu aceste schimbari in tiparele comerciale, Atlanticul de Nord nu mai era singura cheie. Acum acea tara care controla atat Atlanticul de Nord cat si Pacificul, putea controla daca dorea, intregul sistem comercial al lumii si, prin urmare economia mondiala. In secolul XXI, orice natiune plasata la ambele oceane dispune de un avantaj enorm." Secolul al XIX-lea a fost dominat de Marea Britanie, tocmai pentru ca flota sa putea asigura suprematia in Atlantic. Astazi, S.U.A este singura natiune planetara care poate controla nu numai rutele atlantice, dar, datorita uriasei sale puteri militare s-a impus si in Pacific. Iata concluzia lui Friedman: "Puterea mostenita, impreuna cu pozitia geografica, fac din S.U.A pionul central al secolului XXI." Dar tocmai aceasta uriasa pozitie va genera doua abordari menite sa modifice relatiile geopolitice. Prima va fi reprezentata de efortul formarii unei coalitii de puteri secundare care vor incerca sa tempereze si sa controleze expansiunea de putere americana si cea de-a doua in care Statele Unite vor incerca sa impiedice formarea oricarei puteri concurente.In viziunile lui Adam Smith si George Friedman, natiunea americana a preluat incepand cu a doua jumate a secolului trecut rolul de putere dominanta de la europeni. Nefericitele atentate de la 11.09.2001 au obligat S.U.A sa-si extinda influenta militara in Orientul Apropiat. Alibiul concentrat in "Cruciada impotriva terorismului" ascunde de fapt incercarea americanilor de a impiedica refarcerea Califatului (Imperiul Islamic) tendinta din ce in ce mai evidenta a fundamentalistilor dezabuzati de "imperialismul american care se hraneste hulpav din petrolul arabesc" (Osama Ben Laden intr-o inregsitrare video).

 Americanilor nici nu le-a fost foarte greu. Dupa ocuparea Irakului si mai ales dupa embargoul impus Iranului, administratia de la Washington s-a impus puternic in regiune. Prin relatiile privilegiate cu Israelul, americanii urmaresc destramarea lumii islamice, sau mai precis, sa impiedice refacerea califatului. "Statele Unite nu au nevoie sa castige razboaie. Tot ce trebuie sa faca este sa acumuleze suficienta putere pentru a li se opune" spunea intr-un discurs Colin Powell secretar de stat al SUA, sef al Statului Major interarme în timpul administrației lui George Bush, conducatorul armatei americane în timpul Războiului din Golf (Kuweit și Irak, 1991). Friedman este pesimist cu privire la pacea urmatorului secol. Contrazicand viziunea lui Andre Malraux care spunea: "Secolul XXI va fi religios sau nu va mai  fi defel", el scrie: "Secolul XXI va cunoaste chiar mai multe razboaie decat secolul XX, cu toate ca vor fi mai putin catastrofale, dat fiind atat schimbarile tehnologice, cat si natura provocarilor geopolitice." O alta provocare geopolitica a urmatorului secol il reprezinta Rusia care nu va putea sa-si tina prea mult timp in frau, tentatia puterii imperiale. Vladimr Putin pare decis, ca si urmasul sau Medvedev sa urmeze cu sfintenie Testamentul lui Petru cel Mare, care si-a imaginat refacerea Imperiului Roman Rasaritean cu capitala la Sankt Petersburg sau la Moscova. Resursele naturale, logistica militara si capabilitatile umane, fac din Rusia un jucator de liga principala, dar problemele interne, infracstructura slaba, coruptia din administratie, animozitatile de la granita cu Ucraina, declinul populatiei obliga administratia de la Kremlin sa fie prudenta in relatiile internationale si impune un ton civilizat in dialogul cu tarile N.A.T.O si membre U.E. 

Un alt competitor extrem de important este China. In ciuda entuziasmului planetar legat de modelul chinez (administratie centralizata-economie libera), analistii geopolitici sunt rezervati cand vind vorba despre puterea mondiala a Chinei. Analizele se bazeaza in primul rand pe realitatea geografica a tarii. Cu Siberia in Nord, cu Himalaya si jungle impenetrabile in sud, cu o mare parte din poulatie concentrata in est, cu diferente uriase de nivel de trai intre zonele urbane si cele rurale, fara o putere navala majora si dependenta de exporturile in celelalte regiuni planetare fac din China o tara relativ izolata fizic si dependenta economic. Daca adaugam si lipsa resurselor naturale care sa mentina dinamica de progres, intelegem de ce, cel putin in prima parte a secolului XXI, China nu va reprezenta un concurent teribil pentru S.U.A.